h1

Curăţenie pe birou. Ziua I

Septembrie 28, 2009

Mă pune naiba să-i zic nevestei  vineri:

– Dragă (nu, nu o cheamă Draga, aşa o alint eu), să ştii că eu la birou nu prea mai am de lucru, bagă aştia de seamă că trag mâţu’ de coadă şi le vine vreo idee să-mi desfiinţeze postul şi din şomaj nu-mi mai rămân şi bani de bere şi ţigări. Aşa că  am hotărât să-mi iau concediu o săptămână, nu mai mult, că pe urmă se prind că merge treaba şi fără mine şi ajungem iar la situaţia anterioară (aia cu trasu’ mâţului de coadă, idei preconcepute ş.a.m.d., deci fără bere şi ţigări) şi poate se mai strâng  ceva hârtii pe biroul de la serviciu, ca să am material să mă fac că lucrez când mă întorc la muncă. Şi-n astă săptămână să stau acasă, să mă odihnesc, că am obosit de atâta teatru la birou.

– Cum zici tu, dragă, mi-a răspuns ea.

Ce nevastă înţelegătoare am, mi-am zis în gând, fără să mă gîndesc nicio clipă şi fără să fac nicio legătură între toate situaţiile în care nevasta îmi răspundea cu o propoziţie simplă, doar pentru a avea timp să rumege problema în linişte şi să dezvolte scenarii măreţe, în care, bineînţeles, subsemnatul este actorul principal (ultima dată când s-a întâmplat chestia asta am reuşit să văruiesc apartamentul şi să pun parchet. Că cică sunt băiet priceput, de ce să mai dăm bani şi la meseriaşi). Deja mă gândeam la ieşirile cu băieţii la o bere, la configurarea şi compilarea kernel-ului ăla de linux de la serverul de pe balcon, la jocurile alea pe care nu am apucat să le instalez pe calculator darămite să mă joc cu ele, la trezitul din somn la orele 10-11 dimineaţa etc. Dar deh, nu mă vindec niciodată.

Luni dimineaţă, o hărmălaie de nedescris. Am uitat să vă spun că, împreună cu consoarta, deţinem o fată şi un băiat, ambii şcoleri în clasele I-IV. Cine are specimene de astea ştie la ce mă refer. De obicei, dimineaţa, o ştergeam de acasă înainte de a începe pregătirile de plecare la şcoală/serviciu, iar concediu am avut numai în vacanţele şcolare. Închipuţi-vă o oră în care se discută în contradictoriu, cu argumentaţii care mai de care mai inteligente, despre laptele cu cereale bile sau fulgi, importanţa spălatului pe dinţi, rolul apei în igiena personală şi de ce este ea udă, identificarea încălţărilor pentru piciorul stâng şi a celor pentru piciorul drept, încălţarea, descălţarea pentru că ciorapii nu sunt de aceeaşi culoare, încălţarea din nou, poveţele scuipate printre dinţi de genul „Ai grijă să nu îţi uiţi şi astăzi adidaşii la sala de sport, că nu îţi mai cumpăr alţii”, anunţurile de genul: „Mami, a zis doamna că trebuie să ducem fiecare câte 5 lei pentru teatrul de păpuşi”, trântirea uşilor, deschiderea uşilor, scârţâitul uşilor şi, într-un sfârşit, închiderea uşii de la intrare urmată de deschiderea acesteia din nou, pentru că aia mică a uitat ghiozdanul. Şi înainte de a pleca definitiv nevastă-mea mă întreabă:

– Dormi?

– Încerc, răspund de sub cele trei perne pe care mi le-am pus peste cap.

– Ştii la ce mă gândeam? mă întreabă cu o voce suavă.

Cred că printre voi sunt şi oameni fericiţi. Din aceeia care, după ce aud o asemenea întrebare, nu se pot aştepta decât la lucruri frumoase. Eu nu sunt dintre aceia. De obicei când aud întrebarea asta cer nevestii time-out pentru o ţigare, pentru că ştiu că discuţia va dura suficient timp încât nivelul de nicotină din sânge să scadă periculos de mult şi asta mă va face să devin nervos. Dar având în vedere că eram încolţit în pat şi nu puteam să mă furişez pe balcon iar soţia întârzia la serviciu m-am riscat. N-avea cum să fie o discuţie lungă, ceasul arăta 07:45 iar soţia începea serviciul la 08:00.

  – La ce? i-am răspuns, anticipând dezastrul.

  – Dacă tot eşti în concediu (aici am început să tremur încetişor, dar am încercat să nu las să se vadă, doar sunt bărbat, ce pocnetu’), nu vrei tu să îţi faci ordine  pe birou?

Mare scofală, veţi zice. Ehei, nu-i chiar aşa, mai încolo îmi veţi da dreptate.

– Sigur, dragă, cum să nu, i-am răspuns.

Bineînţeles, că aici unii dintre voi o să vă daţi cocoşi şi o să spuneţi: Păi bine mă, nu puteai să o refuzi? Clar, nu. Că pe lângă faptul că riscam să-mi scadă nivelul de nicotină din sânge, deveneam şi singurul vinovat al întârzierii ei la serviciu, chestie pentru care, în următorii 10 ani, aş fi plătit cu vârf şi îndesat.

– Bine. Te pup.

– Şi eu te pup, serviciu uşor.

Şi pleacă.

Acum, pentru a-mi înţelege tragedia am să vă descriu ceea ce nevastă-mea denumeşte birou. Închipuţi-vă o matahală de mobilă, întinsă pe o treime din sufragerie. Da, o treime. Că pe lângă birou, nu mai încap în sufragerie decât o canapea pe colţ şi două fotolii.  Şi ca să nu pierdem mult timp am să vă enumăr ceea ce există pe, sub şi lângă „biroul” cu pricina. O să încep de la stânga la dreapta şi de sus în jos şi pe urmă o să vorbesc şi de cele de pe lângă. Nu le numerotez că n-are rost, o să trag liniuţe.

– una bucată televizor cu culori Panasonic;

– una bucată VHS, de vreo 10 ani (mai fac şi eu un ban cinstit punând nunţile amicilor pe DVD-uri);

– una bucată DVD player;

– una bucată scanner;

– una bucată imprimantă color cu cerneală;

– una bucată imprimantă color laser (da, de aia de 20 de kile);

– trei bucăţi monitoare CRT de 19” (aici vă dau voie să mă faceţi nebun, dar hobby-ul meu e grafica pe calculator şi LCD-urile nu mă satisfac ca şi culoare). De ce trei? Pentru că nu am putut să conectez mai multe la un calculator. Vă daţi seama ce electrizată îmi este freza după vreo 6-7 ore petrecute în faţa lor?

– una bucată tabletă grafică (v-am zis de hobby-ul meu nu?);

– una bucată microfon;

– două bucăţi telefoane fixe (aici nevastă-mea a decretat că nu mai plăteşte Romtelecomul, că la ce îmi trebuie mie două reţele fixe de telefonie şi trei reţele de mobile, unde mă cred, la NASA? Deci Romtelecomul îl plătesc din ciubucurile pe care le fac cu nunţile pe DVD-uri amintite mai sus);

– două laptopuri, unul personal şi unul de la serviciu, că s-au prins aştia că nu mai pridideam cu treaba în timpul orelor de program şi mi-au dat şi un laptop pentru acasă, să mai lucrez, aşa, în timpul liber, cât mă plictisesc pe la domiciliu.

– una bucată modem extern (de dorul timpurilor apuse, îl folosesc să mai trimit câte un fax ăstora de nu au descoperit e-mail-ul până acum);

– una bucată tunner extern. Cu telecomandă.

– una bucată KVM (pentru cei ignoranţi, e o cutie argintie prin care poţi conecta o tastatură, un mouse şi un monitor la 2 sau mai multe calculatoare);

– una bucată tastatură;

– una bucată maus;

– una bucată perechi căşti;

– două bucăţi unităţi centrale (da, de calculatoare e vorba);

– una bucată sistem audio 5+1 cu toate boxele funcţionale;

– două bucăţi UPS (chestii de alea cu baterii care ţiuie când se ia lumina şi te trezesc din somn);

– una bucată router wireless (cu patru ieşiri pe LAN, de unde mai dau internet şi băietului lui Gică de la 2 şi vecinei Maricica de la parter – că sunt amărâţi, săracii şi n-au de unde să dea 25 de lei pe internet în fiecare lună –  şi copiilor personali, în camera lor);

Pe lângă chestiile astea wired, mai vieţuiesc şi chestiile alea de sunt wireless din când în când, adică telefoane mobile, camera foto, camera video, telecomenzi etc.

Şi acum, ca un exerciţiu, vă rog să socotiţi câte cabluri şi alimentatoare sunt necesare pentru a funcţiona toate acestea, dependent şi interdependent. Acum îmi înţelegeţi tragedia? Că şi fiică-mea m-a întrebat într-o zi: „Tati, la noi în casă trăiesc şerpi?”. „Nu, puiul tatii, de ce întrebi?”. “Păi am văzut la televizor nişte cuiburi de şerpi şi arătau exact ca firele astea din spatele biroului tău!”

Azi a fost luni. Am reuşit să demontez toată măgăoaia. Acum stau şi mă uit la mormanul de cabluri şi alimentatoare din mijlocul sufrageriei. Nevastă-mea a încuiat uşa la dormitor. O fi supărată? De ce oare? Că n-am băut decât vreo 12 doze de bere. Şi nici n-am ieşit cu băieţii în oraş. Mâine mă apuc să le sortez. Şi cred că o să le pun şi etichete. Ca să ştiu, la anu’, când o să-mi mai iau concediu, care cablu e şi de unde e. Oare doar o săptămână de concediu îmi ajunge să le pun la loc? Sau să-i mai cer şefului încă una?

Anunțuri

75 comentarii

  1. =)) Cre’ca e suparata pe ea ca ti-a sugerat sa faci curat pe birou
    da’de ce nu le mai imprastii si tu pe ici pe colo sa nu para asa multe??? banuiesc ca socul e mare cand da cineva cu ochii de biroul tau :))


  2. @ Florian

    Mersi mult :X
    Ce nu iese azi poate iese maine!

    @ M3bis
    deci concuram pentru imprimanta, nu 😉 ?


  3. @sebra
    Am rezolvat-o. Cumparase socru-miu nişte saci de ăia de polietilenă pentru struguri. Cu doi saci am rezolvat-o. Şi două doze de bere. În saci am pus cablurile. Şi berea am băut-o. Deci 14. Mâine trebuie să mă duc să refac stocul. De bere. Că o să am treabă.


  4. @Laura
    Păi nu? să am la ce vă tipări legitimaţiiile.


  5. @ Florian
    Si eu credeam ca esti vre-un inginer de calculatoare :-))


  6. @M3bis: Voi nu suntetzi normali… Doamne, mare-i gradina ta… da’ distractiva.
    Mai avetzi multe surprize pe-aici?


  7. @M3bis:
    acuma nu stiu ce sfat sa-ti dau…sa pitesti sacii sau dozele alea goale?#-o


  8. @sebra
    Tardiv. Are nevastă-mea nişte ochi….. Căprui.


  9. @ Florian

    Hai ca vin, iubite zeitate… tremurand la fiecare atingere a ta, gemand de placere… infiorandu-ma in asteptarea mangaierilor tale…


  10. @M3bis-ule,fa-le la amorezii astia doi o camera de indragosteala ca nu de alta mai casca ochii si copiii pe aici si o sa creada ca mama’sa(adica io) intra pe site-uri cu cerculet rosu


  11. M3bis
    Măi, tu eşti pământean sau extraterestru conectat la planeta mamă?

    @Laura
    Păi nu trebuie să iasă, ci să intre. Avatarul trebuie să intre pe blog, nu să iasă.

    @Laura
    Eu sunt expert în reconfigurări de suflete şi instalări de drivere în lăcaşul material al sufletelor, nu inginer în calculatoare.


  12. @zebruţa
    Zi-le şi tu că-i dialogul unui film care a fost la Romantica TV, trebuie să te invăţ eu?


  13. @Florian: Ori esti preot ori psiholog ori :-??


  14. @M3bis: si care-i cotizatzia pentru a primii legitimatziile alea faine 🙂


  15. @Laura
    Ori.


  16. @Florian: Oricum nu conteaza. Pentru mine esti magarushul meu drag 😡


  17. Eu mă duc la culcuş. Hai, Laura, noapte bună celorlalţi.


  18. @Florian: Noapte buna tutuor!


  19. oh, deja dorm „tuturor”


  20. @Laura
    Citeste avizierul, capitolul IV – Cotcotizaţia


  21. @M3bis: Maestre, cand ai facut inventarul, ai uitat sa treci si aparatura de urmarire a sindicalistilor carora le esti Ministru de Interne.
    In alta ordine de idei, esti sigur ca daca pui cap la cap unele dintre cablurile/sarmulitele de acolo, nu explodeaza ceva, pe undeva in lume? =))


  22. @slvc
    Primul lucru pe ordinea de zi de marţi e inventarierea cablurilor. Ştiu, sunt masochist.


  23. @M3bis
    O să ajungi să regreţi că nu te-ai născut în epoca de piatră, când toporul de silex era vârful tehnicii. Vezi zebtuţo, facem ce facem şi tot la topor ajungem.


  24. @Florian: Las-o pe zebruta, ca noi avem de discutat ceva. Am fost in misiune, asa ca mi-au cam scapat ultimele evenimente. Deci, NOI DOI cum stam? Da’ sa-mi zici repede, ca sa stiu cum actionez: mai cu blandete sau cu impact maxim si fulgerator.


  25. @M3bis: O solutie ar fi s-o lasi pe nevasta sa-ti faca curat, in schimbul temelor cu aia micii. Te asigur ca ti le va aranja dup criterii estetice care iti scapa pentru moment, dar pe care le vei aprecia pe masura ce va trece timpul si iti vei fi epuizat stocul de injuraturi duioase gen: Ce pocnetu’ o mancat-o sa-mi puna toate mufele galbene la computer si pe ale rosii in sistemul audio?! 🙂


  26. @slvc:
    Nici măcar nu mă gândesc la asta. Ultima dată când s-a apucat să-mi şteargă praful pe birou, acum vreo trei ani, am stat cu telefoanele descărcate 2 zile, pentru că nu le mai găseam încărcătoarele. Şi nici acum nu găsesc CD-urile cu drivere de la calculator. Biroul meu e declarat zonă interzisă consoartei.


  27. @şlvc
    Stăm cum vrei tu, că-mi place oricum am sta, principalul e să nu stăm. Dar dacă tu mă laşi singur, stau şi eu cum pot. Da’ şi când stau aşa, cum pot, gândul tot la pepenaşi îmi este şi la cum stăm noi când nu stăm.
    Cred că am fost cât se poate de explicit că doar se ştie, claritatea exprimării este principala mea calitate.


  28. @M3bis: Vezi să nu-ţi declare şi ea zonă interzisă… în anumite domenii! 😀 Pune mâna şi termină treaba aia odată, şi poate că, după aceea, mă ajuţi şi pe mine, că eu nu îndrăznesc să mă mai ating de zona aia de covor, astfel încât pare o insulă uşor prăfoasă, în mijlocul lui…


  29. @Florian: Ok. Văd că ţi-ai mai venit în fire, că io auzisem anumite lucruri… :-@ Deci, pe seară, în pepenărie, cu ţoale curate pe tine, fără miros de mucegai… că altminteri va trebui să-l scot din ele şi nu cred c-o să ai timp să le dai jos, că mă ştii ce năvalnică îs… Şi n-o să te iau cu levănţică ci direct cu flitul de Molimor! :-w
    Deci, mă duc să iau lumânări parfumate şi potol, la sticlă de trei sferturi, roşu şi demisec, aşa cum îţi place ţie, stăpânul meu. 😡


  30. @slvc,daca nu dai si cu tamaie cred ca tot degeaba :))


  31. da Flo asa e… si ne mai miram de unde atatea stiri la ora 5

    @M3bis ai reparat si editarea intre 2 cabluri?…si azi ai grija cu stocul de bere,nu de alta dar sa nu incurci culorile la cablaraia aia 😀


  32. @Florian: Eu am o fire mai naravashe (pe de-o parte-i bine, pe de-o parte rau). Si cu regulile astea… :-/ dar cu ajutorul tau, eu incer sa le pricep, ok?


  33. @slvc,ma rog de tine de aseara sa-mi dai o bulina de raceala :((


  34. deci morala este: sa nu te insori…? :))


  35. @silence: Sau poate: multi ar vrea sa se insoare, dar nu 24 de ore pe zi…? :-))


  36. @Laura: sa zicem ca si asa…oricum stii ce se spune nu?…ca (scuzati cacafonia) casatoria e cel mai scump mod de a f*te gratis 😛


  37. @Tetris: stai, că am şi eu o dihanie de „birou”.
    pun şi poze, să fiu mai jmeker…
    din inventar au să lipsească 2 lucruri… nu, 3. de fapt 4, ca să fiu cinstit:
    – monitoarele (crt de 14 inci… tot sper să am timp să le repar) din boxă, şi PC-urile vechi de pe balcon
    – mf-ul lexmark de pe dulapul din hol. tot vreau să-l vând, şi nu mai apuc.
    – routerul wireless, care stă pe peretele bucătăriei. chit că cică, nu mai am voie cu lapul în bucătărie!!! 😛

    n-am kidz de şcoală, dar am 2 minuni, una de 5 ani, alta de 1 an jumate, ambii mari halitori de telecomenzi… şi sigur că tot eu este ăla care face şi desface prin casă că aşa are chef nevasta…
    deci… cum era vorba aia cu marile spirite?? ;))


  38. @silence: da, da ceva de genul:
    “Putetzi trai bine din banii pe care-i cashtiga barbatul dvs.?“ – “Da, eu da, dar pentru el nu mai prea ramane nimic in plus!” ;))


  39. @Laura: mai era si intrebarea aia adresata unui milionar….: Cum erati inainte sa va cunoasteti nevasta? El: Miliardar!


  40. @silence: sau adresata unui proaspat casatorit: nu e frumos ca sotzia ta sa stea in pat cu gripa si tu sa umbli prin baruri!… Dar de ce? Eu beau doar pentru sanatatea ei!


  41. @Laura: chestia e că gripa e molipsitoare… deci se ridică ameninţătoare întrebarea „de unde, dom’ne???” >:)


  42. @sebra: Chiar esti racita?
    Păi, dacă-i gripă, ştii chestia aia, că-ţi trece într-o săptămână cu tratament şi în 7 zile fără. Dacă e altceva, spre ex. o infecţie bacteriană, se schimbp foaia. Îi musai un antibiotic; dacă e ceva din sfera ORL, mergi pe cefalisporine (Ceclor, Zinnat, Cexyl etc.), dacă-i adenoidită, Unasyn, dacă e faringita, traheobronsită: Claritromicină, Ciprofoxacină, dacă-i pneumonie, din nou Claritro-, Cipro-, sau, poate, o asociere Peni/Ampi şi Gentamicină. Oricum, credcă ai nevoie de un „poticariu”.


  43. @şlvc: sau cu patrafirin, clopatil şi cazmaharol?? ;))


  44. @mifty: „Pai cum de unde? De la Mugurel!” – „Si cine-i Mugurel?” – „Mugurel e armasarul ala pe care-am pariat la cursele de cai…” – „No, vezi ca o sunat Mugurel sa-ntrebe de tine!” :-O


  45. @Laura: morala: cin’ te-a pus să iei de nevastă o iapă??? 😀


  46. @mifty: ^ # ( ^ :))


  47. oh, inca o data


  48. in fine, nu iese emoticonul ala: it wasn’t me 😦


  49. @mifty: Mai bagă, băiete, că ai de unde: Lopaseptol, Cimitiran, Coliviod etc. Da’, doamne fereste, nu îi urăm aşa ceva ciocolăţelei noastre, ci Grabnică însănătoşire!


  50. bai, ati lasat site-ul in paragina… io alerg sa va fie voua bine si voi… pai stiti de cand n-am mai prins un zelist la numar de comentarii? 😀


  51. @Tiranul: Tu eshti Julius?


  52. @Tiranul: Pe mine degeaba mă cerţi! Io am postat azi, mi-am făcut norma. Sunt chiar fruntaşă, dacă te uiţi la comentariul nr. 1 de la ultima ta postare. Da’ nu mă pune să scriu la comandă, pe o temă dată, că mi se-ncleiază imaginaţia. La aia cu cablurile, m-ai terminat pur şi simplu. Şi am murit de plictiseală să ascult toate poveştile liceenilor ălora care iau măţăraia de fire în picioare tocmai când vor să facă o impresie deosebită celui/celei pe care au pus ochii.
    Hai că mă duc să mai posez o dată… fie!
    Fă şi tu un concurs cu texte la liberă alegere, şi să vezi ce mai sburdăm pe site! 🙂


  53. @slvc: explica-mi si mie te rog, ce-i cu tiranul aici? Io am impresia ca ceva-i in ceatza in capul meu de strigoitza 8-|


  54. @şlvc: popanolol, colivirin, slujbolin, bocinol, cădelniţin, crucifixan…
    nu, n-are nici o legătură cu ciocolăţica… CE ciocolăţică, că nu ţin minte vre-o ciocolată pe nume „zebra” sau „sebra”…
    oricum… dacă te prinde farmacistu’ la farmacistă nu-ţi face nimic… în afară de comprese cu ciomăgitol, să te mai calmezi!!! ;))


  55. @Laura: Mai vine din când în când să ne viziteze şi să ne îmboldească să scriem şi pe DC. Noi îl primim cu bucurie, da’ profităm de faptul că-i putem freca ridichea. Şi o facem. Asta e!
    Acuma, sincer, eu încerc să postez, dar uneori nu mă ajută tema. Iar azi e o zi cam nasoală, lumea se uită la TV, la politică, e şi nu ştiu ce meci…


  56. @mifty: Dragă, io am prins drag de ea de la început, aşa că o alint în fel şi chip. Ciocolăţică, Pretty woman, duceaţă, Harmazoancă etc. Da’ văd că le ai pe astea cu medicina, nu glumă! 😀 Te iau ajutor la cabinetul meu, că am o groază de pensionari pe listă!


  57. @slvc: asa deci… da, nici de mine nu-i tema asta cu fofilatu’… poate maine dimineatza in birou, cand incerc sa ma fofilez…

    Da’-n schimb ne-am cam inamolit cu magarushul umpic la alta tema 🙂
    L-oi fi suparat iarashi :((
    Si pe langa asta azi mai e si martzi 😦
    Mersi de info si noapte buna tuturor I-|


  58. @Laura
    Cred că se uită şi el pe la meciuri, da’ să vezi ce se înviorează după ce adormim cu toţii. Şi eu merg la nani, da’ ne vedem/auzim mâine, mai în vervă ca azi. yo, pe care ai cunoscut-o doar pasager, a început facultatea (am citit asta pe blogul ei), Ciprian văd că nu s-a întors din delegaţie, sebra e bolnăvioară, N.A. – cu puiul ce-i creşte în burtică… şi nici eu n-o duc prea bine. Am o lipsă de somn… 🙂


  59. Tiranul e chiar Tiranul. Eu am avut ceva treabă azi. Da’ norma la comentarii mi-am făcut-o.


  60. @zebruţa
    Cu apirină ai încercat? Nu cu d’aia de la farmacie, cu d’ailaltă. Si nu de la şlvc.


  61. @slvc: pretty woman ai spus??? ;))


  62. @mifty: Scârbosule! Şi eu care credeam că nu ne punem videoclipurile personale pe blog! 😀


  63. @şlvc: cre’că atunci când l-ai văzut pe ăla, char semănai cu avatarul tău!!! ;))
    şi nu… nu sunt eu!!! >:P


  64. @mifty: Ştii care-i culmea?! Că tipu’ ăla a fost, cel mai probabil, arătos în tinereţea lui. Şi haios! I-a rămas doar spiritul ludic acum… Alţii nu mai rămân cu nimic, decât cu hibele şi plictisul vârstei a treia.


  65. @Laura
    Tie nu îţi vine mai greu să scrii cu tz în loc de ţ şi cu sh în loc de ş? Dacă vrei să scrii cu diacritice şi nu ştii cum, te învăţ metoda mea. Or mai fi şi altele, dar nu acoperă toată gama de litere care se scriu cu diacritice. De pildă, poţi să îţi setezi tastatura pe scriere în Ro. Pe lângă faptul că nu ai toate literele cu diacritice, pierzi unele semne de pe tastatură. Litera ă o scrii de exemplu cu tasta [, dar dacă vrei să scrii paranteza care e trecută pe tastă nu mai ai cum s-o faci. De aceea, cred că metoda mea este mai bună.
    Când vreau să postez un comm pe net, deschid un doc în Word şi îl scriu acolo, apoi îl mut cu copy-paste în căsuţa pentru comentarii de pe net.
    Ca să scriu cu diacritice în Word, mi-am fixat pe tastatură nişte combinaţii pentru fiecare din literele cu diacritice mai uzuale. De exemplu, vreau să pot scrie litera î. In bara de meniuri din partea de sus a paginii dai click pe Insert, iar în lista care se deschide pe Symbol. Ti se va deschide o fereastră cu un tabel de litere şi semne. Deasupra tabelului e o fereastră pentru opţiuni de fonturi, care e poziţionată pe opţiunea „normal text”. In tabelul corespunzător acestei opţiuni vei găsi litera î, dar unele litere sau semne le găseşti în alte fonturi. De exemplu, semnul € îl găsesti în tabelul de fonturi Arial Unicode MS.
    Revin la litera î. O cauţi în tabel, dai click pe ea şi o să vezi că pătrăţelul în care se află se albăstreşte. Dai apoi click pe butonul Shortcut Key de sub tabel şi se deschide o nouă fereastră, în care cursorul clipoceşte în ferestruica „Press new shortcut key”. Scrii acolo combinaţia de taste pe care ai ales-o pentru litera î, apoi dai click pe butonul Assign. Vei vedea că respectiva combinaţie de taste se mută automat în fereastra „Current keys”. Nu-ţi mai rămâne decât să închizi, din butonul Close, ambele ferestre pe care le-ai deschis. Acum, combinaţia respectivă de taste este înregistrată în memorie şi, de câte ori o vei tasta, pe pagina de Word va apărea litera î.
    Ca exemplu, iată ce combinaţii de litere folosesc eu:
    î: tasta Ctrl şi tasta i (pe scurt, Ctrl + i; în continuare voi folosi forma prescurtată, dar nu trebuie şă înţelegi că în combinaţie intră şi tasta +)
    â: Ctrl + a
    ă: Ctrl + ~
    ş: Ctrl + s
    ţ: Ctrl + t
    ç: Ctrl + c
    ü: Ctrl + u
    ö: Ctrl + o
    é: Ctrl + e
    Î: Ctrl + Shift + i
    Ă: Ctrl + Shift + a
    Ş: Ctrl + Shift + s
    Ţ: Ctrl + Shift + t
    £: Ctrl + l
    €: Ctrl + Shift + E (semnul € este în fontul Arial Unicode MS)
    Ø: Ctrl + Shift + o
    „: Ctrl + Shift + ‘
    º: Ctrl + shift + 0 (simbolul pentru grade de tărie alcoolică sau grade Celsius)
    Probabil că mai sunt alte câteva, dar nu mi le amintesc decât atunci când am nevoie de ele.
    Dacă foloseşti metoda asta, până înveţi combinaţiile pentru toate literele şi semnele, poţi să ţi le notezi pe un tabel. In scurt timp, nu vei mai avea nevoie de el.
    Incă ceva. Dacă vreau să scriu de exemplu litera á, pentru ea nu am fixată nicio combinaţie de litere, pentru că nu mai are loc, deoarece am deja fixate toate combinaţiile dintre Ctrl, Shift şi a. Aş putea să folosesc orice altă combinaţie, de exemplu Ctrl + k, dar aş uita-o repede pentru că folosesc foarte rar litera á. In astfel de cazuri, după ce am deschis primul tabel (cu Insert şi Symbol), caut litera respectivă, o marchex cu albastru şi nu mai dau click pe butonul Shortcut Key, ci pe Insert, apoi pe Close. Litera respectivă mi-a fost inserată în textul din pagină, în locul în care era cursorul, iar dacă mai vreau să o mai scriu şi altă dată repet procedura.
    In funcţie de programul de operare pe care îl ai instalat, s-ar putea ca, în momentul în care muţi textul din pagina de Word în fereastra pentru comentarii de pe net, unele litere cu diacritice să îţi apară înlocuite cu dreptunghiuri. De exemplu, dacă ai Windows Vista vei avea astfel de surprize. In acest caz, va trebui să renunţi la utilizarea lor în mesajele pe care le dai pe net, rămânând să le foloseşti doar la printarea textelor scrise în pagina de Word. Pe net, vei scrie literele respective fără diacritice.
    Le cer scuze tuturor, inclusiv ţie (probabil că te-am plictisit de moarte cu o teorie care nu te interesa), dar m-a lovit nevoia de a cicăli pe cineva şi azi sunt singur în birou.


  66. @Florian: da, am windows vista, care ma enerveaza la culme…


  67. @Florian: eu tocmai nu-s singura-n birou… s-a imbolnavit femiea de servici si seful ei face acum curat :))


  68. @Florian: si tocmai da cu o carpa pe piciorul scaunului meu si alea cinci piciorushe… si nu ma pot concentra la lucru 😦


  69. @Florian: asa ca incerc sa pun in aplicare metoda ta 🙂
    Mersi :-*


  70. @Flo,incercai bre si cu aspirina,dar tot imi curg mucii 😦

    iote la Tiran! a inceput sa ne dea branci pe aici,acum e momentul sa-l mai presam cu blogroll-ul ala!!!!!!


  71. @zebruţa
    Măi, cu d’aia de-ţi zisei io încercaşi, sau cu d’aia proastă de la farmacie? Iar aia de-ţi zisei io o luaşi cu vin roşu băut de cine trebuie, sau aşa, simplă? Că aspirina aia nu se ia aşa, oricum.


  72. @zebruţa
    Măi, tu sper c-ai auzit de aspirina săracului, aia de te face să transpiri mai ceva decât aia de la farmacie. Nu de alta, dar n-aş vrea să înţelegi alte alea.


  73. @Flo,cu aia de zici tu am incercat! Numa’ca vinul rosu l-am baut eu fuga,am crezut ca-i siropel de tuse 😐


  74. @sebra: Măi, dar la doctor ai fost totuşi?!


  75. @slvc:
    nu,n-am fost



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: